Un nou scop
                  dePamir

Când în toiul unui eveniment
îți dai seama că te-ai schimbat
şi tot ce a fost s-a dus.
Realizezi că nu ești nimic altceva
decât un simplu călcător.
Pe măsură ce mergi pe drumul tău
Conştientizezi că toate imaginile
ştiute au dispărut,
că noile locuri nu înseamnă nimic.
Au dispărut oamenii pe care te bazai.
Pare că eşti aici fără nici un scop.
Ieri s-a dus așa brusc.
Astăzi pare că nu are sens.
Deci, spune la revedere
la ceea ce a fost.
Sunt imagini dintr-un film alb-negru.
Asta e problema cu viitorul
Mereu va fi altceva.
Și existenţa ta a fost zdruncinată.
Și oamenii pe care contai
s-au dus, au plecat fără un cuvânt
în incertitudinea unei noi zile.
Oportunitatea poate urla.
Auzi vocea ei într-un mod nou.
În trecut nu știai cum.
Ești destul de bătrân
ca să știi diferența.
Poți să te ridici din nou.
Viața este mereu în mișcare.
Și există mereu oameni noi
pe care să contezi.
Vei putea găsi un scop nou.
Vei putea să cânți o melodie nouă.
Vei găsi oameni pe care să te bazezi.
Hai! Nu te descuraja!
Caută un nou scop în viaţă!
2o18o413

 

Ce mai zile

           dePamir

Ce mai zile.

A fost odată un birt

Unde închinam un pahar sau două,

Îmi amintesc cum petreceam ore râzând

Cum povesteam cu prietenii

lucrurile grozave pe care le făceam.

Credeam că nu se vor sfârşi niciodată,

Cântam şi dansam toată ziua

Trăiam viaţa pe care-o alegeam,

Luptam şi nu pierdeam niciodată

Căci eram tineri şi puternici.

Apoi ani agitaţi au venit

au trecut în goană pe lângă noi,

Am pierdut visurile pe drum,

Dacă din întâmplare aş reveni în birt

Aş zâmbi şi-aş spune:

Ce mai zile.

Credeam că nu se vor sfârşi niciodată,

Cântam şi dansam toată ziua

În noaptea asta am stat în faţa birtului,

Nimic nu părea aşa cum era altădată,

am intrat, am luat un pahar de tărie.

În pahar am văzut o reflecţie ciudată,

Oare eram chiar eu acea figură singuratică?

Ce mai zile…

        2o18o31o

albul si poezia 

Punctul de pauză

Ţipete puternice
care sting ecoul.
O inima piatră de moară.
O fragilă inimă umană
plină de fisuri
ce se consumă
picătură cu picătură.
Un şip plin
cu gânduri şi amintiri
încurcate şi amestecate.
Golit de preaplin.
Debordant însă gol.
Culorile sale
umplute cu secunde.
Calea celui singur.
Camuflat
sub mantia invizibilităţii
Dacă ar putea fi auzit…
Pentru a supraviețui
trebuie să se adapteze la
ordinea ultimă a existenţii.
Cred că am uitat uneori
Că suntem doar oameni.
Ei bine, suferim,
dar există un punct
unde trebuie să facem pauză
atunci când existenţa
devine insuportabilă.
Când inima poate ceda.

Doar un om

Sunt doar un om
şi sângerez
atunci când cad.
Sunt doar un om
şi inima mea
se zdrobeşte
când cad.
Cuvintele tale în capul meu,
cuțite în inima mea.
Tu mi-ai trimis
să mă ridic,
dar eu mă împedic şi cad
pentru că eu sunt
doar un biet om,
Creatorule.

Vâltoarea existenţei
                 dePamir 
Înot în vâltoarea existenţei 
în laguna sentimentelor 
însă valul vieţii 
câteodată mă trage înapoi, 
ş-atunci rostul vieţii îmi pare inutil. 
Sufletu-mi plânge 
cu lacrimi de sânge 
în timp ce strâng în pumni 
nisipul clipelor ce trec în zadar. 
Durerea mă frânge 
când amarul suferinţei 
îmi inundă existenţa. 
Plâng, mă revolt 
aruncând un şuvoi de cuvinte
ce ard fără rost 
domolind doar incendiul din mine. 
În final, obosit îmi pansez sufletul 
cu arii divine din sfere înalte 
pentru a fi gata 
pentru o nouă confruntare 
cu valul vieţii. 
Căci viaţa-i o luptă 
mai ales cu tine însuţi. 
            2o161o17

într-o toamna tarziu

Poezie de Pamir 2kxi0916

Poezie

Lumina spiritului

Lumina spiritului

poezie

Un biet animal

iubire vs. orgoliu

Poezie – Adunate-n primavara


Poezie – Treaba lui Cronos

Vrabiile

Mi-am facut rost de un nou ceas desteptator,
unul viu si as spune, asurzitor.
Niste zapacite de gurese vrabii
nu stiu de unde au aflat ca imi plac.
Si-mi sunt dragi Ce sa-i faci !
Ele vin dimineata la ceasul primelor raze,
întotdeauna îngrijite, cu haine frumoase.
Mi -au inmuiat inima si le dau de mancare
le pun pe pervaz printr raze de soare
cateva firisoare de jimbla curata
si alaturi iubirea mea toata.
Dupa ce ele isi mananca portia, incepem discutia
Adevarul e ca eu n-apuc sa vorbesc
ca doar ele imi ciripesc.
Si imi spun cate-n luna si stele
imi povestesc despre ele.
Cate oua in cuib au depuus,
cate gaze, ieri, la pui au adus.
Si se scalda ele in primele raze
se opresc cate-o pana s-aseze,
Da deodat harmalaia s-opreste
Au vazut motanul ce de sub pom le pandeste.
Si sa le vezi cum o zbughesc fiecare
probabil sa caute pentru pui de mancare.

Incet plecam
dePamir
Imi amintesc clipe ce au trecut,
in viata-mi din cand in cand.
Oftez si-mi spun doar in gand,
ca viata are farmec totus… uitand!
O lacrima calda poate doar
va mai picura din ochiul miop,
un bob de margean…
doar un strop.
Nu fara rost eu lacrimez,
caci sigur, in timp, va voi uita.
Ramane doar ea amintirea…
atata !
Binenteles fiecare aveti alt drum.
Trecuta-i valvataia si focul,
ramane in urma doar scrum.
Orgolii, dorinte, iubirea de-o vara
au fost… acum e iar sera.
Tot ce-am trait a apus.
In suflet un foc mocnit arde neincetat
Chiar daca incendiul s-a terminat.
Si nu-mi vine sa cred ca-i real
ca s-a epuizat orice ideal.
Ma doare lumea
oamenii ma dor
ca au sters sinele meu din sufletul lor .

Las inima sa planga

Las inima sa planga
vremuri trecute
si ranile sa-si oblojasca.
Sa cante frumoasele timpuri
cand iubea far s’oboseasca.
Si adora frumoase domnite,
Incercand gratia lor sa primeasca

Ora ielelor

dePamir

Ziua,
poetii tin ochi inchisi.
Ii crezi dormind.
Alti chiar dorm.
Dar ei se trezesc la ceasul ielelor.
Se asaza in fata intunericului,
si asteapta falfaitul de aripa
al gandului ce zboara
pe calea fara intoarcere a mintii,
intr-o clipa-neclipa.
Zbor catre obscurul orizontului
ce se revarsa iar si iar din el insus.
La miezul noptii poetul
si-ntoarece privirea spre sine
si mintea-i filmeaza ce vede…
doar el.
Apoi developeaza filmul minune
Pe coala alba a eternitatii.

Reclame