Oameni cu care ar trebui să ne mândrim,

noi românii… lumea înteagă.

 

Cu ceva timp în urmă am scris un articol despre mici genii.  https://pctm.wordpress.com/2012/07/14/despre-pictori-har-genii-si-nu-numai/ .

Şi în România s-au născut astfel de mici genii şi ne mândrim cu ei chiar dacă au crescut tot în America.

Este vorba despre Alexandra Nechita.

Redau mai jos câteva spicuiri dintr-un interviu pe care pictoriţa l-a acordat ziarului Jurnalul Naţional  la data de 07 septembrie 2004.

 

Alexandra Nechita a revenit in Romania. Nu cu treaba, nu cu „business”, ci cu fratele ei Maximilian. E prima data cand viziteaza Romania, iar Alexandra e teribil de mandra ca are importanta „misiune” de a-i arata locurile si lucrurile dragi din tara ei. Acum nu e „Micuta Picasso”, ci doar „sora mai mare”…      

Jurnalul National: In ce an ai ajuns in America?

Alexandra Nechita: La un an jumatate am venit. Era prin 1987.

Vorbiti romaneste in casa?

Da. Numai asa.

Bun, si tu cand ai inteles ca esti in America?

Pai nu cred ca se pune problema asa. Pentru ca fost o tranzitie foarte naturala. N-am simtit c-am schimbat ceva. Doar cand intram in casa aveam o dilema. De ce afara se vorbea o limba si la noi alta? Vedeti, in toata activitatea mea, cultura a fost foarte importanta. Si-apoi, cand am implinit 4 ani a venit bunica mea si s-a mutat cu noi.

Si cu bunica vorbeati romaneste?

O dar cu bunica trebuia sa vorbim romaneste, sa mancam mancare romaneasca, sa ascultam muzica noastra, sa citim in limba noastra. La bunica totul era „romanesc”.

Dar America? Ea cand te-a descoperit?

La 8 ani am avut prima expozitie. Una foarte modesta de altfel.

Deci toate s-au petrecut incetul cu-ncetul

Da, asa a fost. Nimeni nu s-a gandit ca asta trebuie sa fie „jobul” meu, ca asta o sa fie cariera mea, ca o sa fac si-o sa dreg. A fost un hobby, care s-a dezvoltat intr-o pasiune si care la randul ei s-a transformat intr-o obsesie.

Cand ai devenit „Micuta Picasso”?

Eu n-am devenit niciodata „Micuta Picasso”. Ei m-au facut. Revistele si televiziunea.

De unde te inspiri?

Eu sunt inspiratia mea. Viata mea. Ce petrec eu zi de zi, ce mi se-ntampla mie, ce sentimente traiesc, ce relatii am, ce ganduri am.

Deci pana acum tu te-ai inspirat din tot ce-nseamna viata ta.

Da, pentru ca viata mea contine, din fericire, toate elementele „de forta” care sunt ingredientele atat de necesare creatiei. Frunze, baieti, fete, prieteni, colegi de scoala, familie, muzica, tote. Deci nu-i vorba neaparat de viata mea strict personala, ci de cum vad eu viata mea in relatie cu a celor din jur.

 

Acesta este link-ul spre articolul din JN. http://jurnalul.ro/special-jurnalul/interviuri/visul-micutei-picasso-transformat-in-obsesie-61646.html  Sper să nu se şteargă articolul aşa cum am mai păţit şi cu alte link -uri.

 

5082302

Exemplu de pictura cubista

 

 

Anunțuri