Fără cuvinte

În acea zi caldă de început de toamnă mă întorceam, așa cum fac cam de trei ori pe săptămână, spre casă. Vremea aceea plăcută de după amiază mă umplea de calm și liniște. Am ajuns la intersecția cu o stradă principală pe care circulau tramvaie. Strada, dreaptă, îmi permitea să văd de foarte departe când venea tramvaiul. Până la stația unde urma să urc în tramvai mai erau câțiva zeci de metri buni. De obicei când vedeam tramvaiul în zare iuțeam pasul ca să pot să-l prind. Un bărbat mai tânăr ca mine putea fugii cei nouăzeci, o sută de metri, însă eu fiind la început de vârsta a treia puteam doar să iuțesc pasul. În ziua aceea insă n-am avut chef nici macar să iuțesc pasul, cu toate că eram conștient că voi pierde acel tramvai. ”Nu-i bai, am să-l aștept pe următorul stând pe bancă la soare” gândeam. După aproximativ cinci minute a venit următorul tramvai. Ca de obicei la ora aceea era destul de lejer. Am găsit un loc așa cum îmi place mie, pe partea unde este un singur șir de scaune la geam. Nu îmi place să am vecini de călătorie, să deranjez sau să fiu deranjat la coborâre… În ziua aceea au rămas locuri libere și în spatele meu și în fața mea. Tramvaiul acesta, ca toate celelalte care circulă pe ruta aceasta, era destul de murdar. Cred că praful nu s-a șters de când au fost aduse. Scaunele cu blat de plastic de un portocaliu spre roșu, înafară de zona unde le ștergem noi călătorii cu șezutul și de spătare au prins o tentă maronie. Cauciucul de pe podele este totuși destul de curat, semn că măcar la depou mai au uni grijă de ele și le mătură. La următoarele două stații nu au urcat prea mulți călători, și cum eu mă așezasem în a doua jumătate a tramvaiului aici încă erau locuri libere. Cel puțin locul din fața mea sigur era liber. De obicei între stații privesc pe geam în timp ce gândurile-mi zboară unde vor ele. Dacă se întâmplă să am vreo problemă stringentă mă cufund în gândurile mele și nu mai văd pe nimeni și nimic. Altfel în stații mă uit la cei care urcă si îi caracterizez dintr-o privire. Așa s-a întâmplat la a treia stație. Printre cei ce au urcat mi-a atras atenția o femeie. Am urmărit-o cu coada ochiului. De cum a ajuns pe platformă s-a oprit câteva secunde a rotit privirea, a văzut locul liber din fața mea, apoi m-a privit lung. În final a venit și s-a așezat pe acel loc. M-a intrigat că nu s-a așezat normal, cu fața înspre sensul de mers, ci transversal cu picioatrle spre axa tramvaiului, așa cum s-ar așeza cineva care vrea să stea de vorbă cu cel de pe locul din spate. M-am făcut că nu o bag în seamă. Priveam pe geam dar cu coada ochilui continuam s-o examinez. Cu certitudine vârsta ei era mai mică decât a mea cu câțiva ani buni. Am estimat că avea cam patruzeci și cinci de ani. Statura era medie spre mică. Nu era grasă, aș putea însă să o consider plinuță. Ceea ce accentua această senzatie era gușa. Părea că barba se unește cu pieptul. Sânii erau și ei destul de mari, mărimdu-i substanțial circumferința bustului. Avea o piele albă, curată și încă destul de fermă, semn că nu prea umbla prin soare și nici nu era trecută prin grijile vieții. Părul de un șaten murdar era asortat bine cu fire albe, ceea ce m-a făcut să bănui că era culoarea naturală. Asta m-a încurcat cumva. Nu reușam să o cataloghez. Era îmbrăcată de sus până jos în alb-crem. În sus avea un tricou cu mânecă scurtă peste care trăsese un pulover subțire din lânică. În jos purta un pantalon de tercot ceva mai plin. În picioare avea pantofi din imitație de piele întoarsă, negri. Dupa ce am înregistrat aceste semnalmente am întors privirea spre peisaj lăsând-o în plata Domnului. Dar ea n-a vrut să rămână în plata Domnului. După ce tramvaiul s-a pus în mișcare a întors privirea spre mine și m-a privit insistent ca atunci când cunoști pe cineva si aștepți să-ți vorbească. Această manevră m-a blocat. Nu mă așteptam la așa ceva și pur și simplu nu știam ce să fac. După aproape un minut , timp în care m-a fixat continu, a întors privirea. A inceput să dea din cap în sus și în jos ca cineva care, după ce întreprinde ceva trage o concluzie,este lămurit. Această mișcare însă se putea confunda cu o mișcare a capului indusă de mișcarea tramvaiului. Abia când tramvaiul a oprit în stație și mișcarea ei a continuat am înțeles că acea mișcare îmi era adresată. Atunci mi-a venit o idee: dacă cumva tipa era o persoană pe care o mai întâlnisem cândva în tinerețe și o uitasem, mai ales dacă între timp mai îmbătrânise și se modificase. Știam că nu am memoria figurilor și am avut situații penibile când persoane care mi se păreau necunoscute mi-au amintit că am fost colegi de liceu sau facultate. Atunci am întors privirea spre ea și am privit-o si eu fix câteva secunde. Cu această ocazie am remarcat că hainele pe care le purta era destul de roase iar puloverul avea vreo două ochiuri duse, totul era însă curat. Deci nu era o femeie cu stare, să zicem. Oricum, oricât mi-am stors mintea nu mi-am adus aminte să o fi cunoscut. Pe de altă parte dacă ea mă cunoștea, această privire a mea putea să o determine să-mi vorbească. Nu a fost așa. Însă vădit înviorată m-a fixat iarăș un timp foarte lung. Cum eu nu i-am răspuns la privire a renunțat să mă mai fixeze si a inceput iar să dea din cap. Bineânțeles mintea mea lucra febril încercând să deslușească motivu care a determinat-o să acționeze așa. Gândeam că poate este o prostituată în căutare de clienți, poate o profitoare, poate chiar o tipă în căutarea unui individ cu care să petreaca o noapte… Nimic nu se potrivea. Atunci mi-a trecut prin cap să îi fac jocul. Am întors capul și am privit-o și eu lung. Mi -a susținut privirea cu niște ochi mari, adânci, de un albastru pal spre spălăcit. Avea totuși în priviri ceva ca frica unui animal hăituit. Am intors din nou privirea spre geam. A continuat să mă privească parcă rugându-mă să o privesc în continuare. Am privit-o iar. Atunci a făcut ceva ce m-a șocat. Și-a întins piciorul dinspre mine și a început o mișcare cu ambele mâin ca și cum și-ar fi așezat un ciorap invizibil. Eu am înțeles însă că ea vroia de fapt să-mi prezinte acel picior fără ca ceilalși să înțeleagă. Apoi a ridicat mâinele până sub sâni și i-a ridicar , mișcarea aceasta însă putând fi confundată cu o aranjare a puloverului. Această prezentare a ”mărfii”, mi-a smuls un zâmbet. Acest zâmbet însă a fost suficient ca femeia să zâmbească și ea și să facă o mișcare din cap ce pute fi interpretată ca o invitație să merg cu ea dar și o simplă mișcare datorată tramvaiului. Mișcarea s-a repetat de trei ori. Pentru o fracțiune de secundă am fost tentat să accept invitația ca un amuzament. Imediat înă am retractat acest gând. Am întors din nou privirea spre geam. Următoarea stație era stația mea de destinație așa că m-am ridicat să cobor. Am privit-o. Nu s-a mai uitat la mine. Pe față i se putea citi o mare mhnire. Când eram pe trotuar am privit trecând tramvaiul să văd dacă mă va urmări. Credeam că va râde. Într-adevăr m-a urmărit dar în continuare cu acea mâhnire în priviri. Tramvaiul dispăruse de mult. Eu înaintam cu sufletul greu. Eu gândeam că aceste vremuri nesigure ne-a răcit ne-a făcut nesimțitori la nevoile celor din jur. Si totuși… Cum mergeam eu așa îgândurat aproape singur pe trotuarul destul de lat , din spate m-a ajuns o altă tipă mai tânăra decât cea din tramvai și, în trecere m-a lovit cu șoldul și cu cotul cu toate că avea loc suficient să mă ocolească, a trecut mai departe, a întors capul și a început să râdă zgomotos… și toate astea fără măcar un cuvânt.

Anunțuri