Ați auzit până acum despre o cerelă care în românește are denumirea de ALAC?

Abia de curând am citit și eu despre acest grâu, căci alacul este strămoșul grâului.

Analizele au demonstrat că această graminee conține mult mai puțin gluten, decât grâul modern, însă conține cantități însemnate de proteine, vitamine și microelemente. Cam de 7-8 ori mai multe.

De ce am început prin a vorbi despre alac? Pentru că una din problemele cu care se va confrunta omenirea este legată de asigurarea mâncării pentru populaţia uriaşă a globului. Însă, se pare că nu cantitatea va fi problema, ci calitatea. Cerealele sunt secate de substanţele hrănitoare, aşa că în viitorul nu foarte îndepărtat am putea avea hrană care va fi nehrănitoare.

Am urmărit în urma cu ceva timp un documentar despre viața unui trib dim Polinezia. Ce m-a frapat acolo era faptul ca acei oameni mâncau puțin, cu toate acestea ei se declarau mulțumiți de hrana lor și nu erau subnutriți. De atunci am avut bănuiala că mâncarea pe care o consumăm noi nu are aceleaș calități cu mancarea lor.

Oamenii de ştiinţă au examinat nu numai cantitatea, ci şi calitatea recoltelor actuale şi au ajuns la concluzia că s-a diminuat nivelul de fier, zinc şi de proteine din plante.

Deocamdată, nu se ştie cauza exactă a acestui fenomen. Se pare însă că planta poate genera o cantitate fixă de nutrienţi. Iar cand crește producția de seminţe, boabe sau fructe, încărcătura de substanţe nutritive rămâne aceeaşi şi, prin urmare, producția e mai slabă calitativ.

Indiferent de cauze, efectele sunt extrem de periculoase. La nivel global, aproape două miliarde de oameni au carenţe de fier sau zinc din pricina dietei proaste. Deficienţa de zinc creşte mortalitatea în rândul copiilor din cauza infecţiilor şi scade rezistenţa sistemului imunitar. Lipsa de fier ridică rata mortalităţii în rândul mamelor şi scade IQ-ul copiilor.

Calitatea slabă accentuează obezitatea la nivelul polulației. Practic crește ponderea alimentelor cu calorii goale. Pentru a-și asigura necesarul de nutrienți, oamenii vor mânca mai mult. De-a lungul timpului oamenii au selecționat soiuri cât mai productive. Aceasta a dus la o spoliere a nutrienților. Aceste acțiuni au culminat cu folosirea ingineriei genetice la cereale și mai ales la porumb, pentru a obtine soiuri cu o cantitate cat mai mare de gluten si amidon.

Potrivit ultimelor studii intreprinse de universitățile Americane, majoritatea produselor fast-food se bazează exclusiv pe amidon și gluten. Luăm ca exemplu tradiționalii hamburgeri. Chiflele conțin exclusiv gluten și amidon, ketchup -ul conține amidon, oțet, colorant și arome, maioneza, amidon, uleiuri gume și arome. Carnea din care se pregătește pârjoala este produsă din carne de la animale hrănite cu porumb !

Dacă nivelul de nutrienţi scade şi mai mult în viitor, atunci problema va fi greu de rezolvat. Soluţia ar fi ca oamenii să-şi diversifice dieta, din moment ce recoltele de porumb şi orez nu au un aport nutriţional atât de mare. Cu toate acestea, o mare parte din populaţie se hrăneşte în principal cu porumb şi orez, pentru că nu-şi permite altceva. Dieta săracă în nutrienţi este o problemă mai ales în ţările dezvoltate. Cerealele consumate sunt procesate intens. Se estimează că o treime din locuitorii planetei primesc mai puţin de 70% din nutrienţii necesari din mâncarea pe care o consumă.

Lipsa de mâncare nutritivă deschide oportunităţi tot mai mari pentru industria de suplimente alimentare. Vitaminele şi mineralele cumpărate din farmacii şi magazine sunt prezentate drept soluţia pentru reducerea carenţelor din alimentaţie. Iar această industrie este în plină expansiune. La nivel global se consumă astfel de pastile în valoare de peste 100 de miliarde de dolari, deşi încă e clară utilitatea lor.

Aceste suplimente nu au însă diversitatea de proteine și microelemente pe care o poate aduce în organism o alimentație bazată exclusiv pe produse tradiționale, pentru că și aceste suplimente sunt produse de sinteză.

Abia acum începe lumea să înțeleagă de ce înaintașii se considerau mai sănătoși decât noi.

Anunțuri