Un ghid ce vrea sa indrume pasii celor ce vor sa-si aleaga un aparat (device) cu ecran, fie ca este televizor, telefon mobil, tableta, etc. , dar sunt bulversati de prescurtari si explicatii savante tehnologice.

Incepand usor cu istoria, intelegem ca tehnologia ecranelor pentru aparatele pe care le folosim în fiecare zi a evoluat enorm în ultimii ani. Producătorii se întrec în a-și promova tehnologiile folosite drept mai bune decât cele ale rivalilor. Incerc sa vă prezint într-un mod simplu cum funcționează cele mai cunoscute tipuri de ecrane de pe piață, ce înseamnă abrevierile și care sunt avantajele și dezavantajele fiecăruia.

Istoric vorbind primul ecran care a aparut a fost CRT-ul, adica Cathode ray tube. Este vorba de o incinta vidata, care pe un perete de sticla, are depus un strat subtire de substanta, numita luminifor, cu propietatea ca devine luminiscenta cand este bombardata de un flux de electroni. Fluxul de electroni porneste dintr-un asa numit tun electronic postat pe peretele opus. Cu cat ecranul este mai mare incinta este mai voluminoasa si mai grea, iar instalatia electrica care il deserveste este si ea mai complicata.

Pentru trecerea la o noua etapa, a fost necesar sa se descopere cristalul lichid. Sună puțin ciudat, dacă stăm să ne gândim la opoziția aparent clară între cele două forme de existență a unui material. Un element esențial în descoperirea substanțelor care astăzi sunt folosite în fabricarea de display-uri LCD, a fost morcovul. În 1880, un chimist a descoperit că o substanță organică sintetizată din morcovi are două puncte diferite de topire, cu caracteristici foarte diferite. La temperatura normala substanta era un fluid obisnuit iar la 145 de grade, substanța se comporta tot ca un fluid, dar avea o structură cristalină. De aici denumirea de cristal lichid. Studiind aceasta substanta ciudata savantii au mai sesizat si o alta anomalie, in stare obisnuita substanta este transparenta, odata supusa unui camp electric de joasa tensiune sbstanta nu mai permite trcerea luminii. Sintetizarea unei forme stabile a cristalelor lichide, care să poată fi utilizată industrial, a fost realizată abia în anul 1972. În scurt timp au apărut și primele ecrane LCD, inițial monocrome și extrem de simple. Totul se bazează pe o proprietate specială a cristalelor lichide: atunci când un impuls electric este aplicat, structura internă a stratului de cristale se modifică într-un mod care permite sau nu luminii să treacă prin el. Totul pornește de la o sursă de iluminare, poziționată fie în partea de jos a ecranului, fie direct în spate..

Tot ce face un ecran LCD este să permită sau nu luminii să treacă printr-o matrice de pixeli (puncte). Culoarea este dată de un panou microscopic acoperit cu puncte. Fiecare punct este compus din trei părți minuscule: una roșie, una verde și albastră. Pentru a genera o culoare, un pixel combină lumina din cele trei culori primare enumerate mai sus. Cristalele lichide intră în acțiune blocând sau permițând trecerea luminii.

Un curent electric aplicat părții roșii și verzi, de exemplu, va permite luminii să treacă prin cele două culori, dar nu și prin partea albastru, rezultând culoarea galben. Acest lucru este repetat de milioane de ori, cate puncte are ecranul, pentru fiecare punct în parte, de mii de ori pe secundă. Pentru a obține negru, toți cei trei subpixeli sunt stinși. Pentru a obține alb, toți trei sunt aprinși. Pentru a obține orice culoare, cei trei subpixeli sunt aprinși în proporții diferite, în funcție de tensiunea care este aplicată cristalului lichid din spatele filtrului colorat. Explicația de mai sus este extrem de simplificată, dar suficientă pentru a pune bazele înțelegerii tehnologiilor disponibile pe piață.

De remarcat ca oricare ecran din categoria LCD necesita o sursa de lumina asezata undeva in spate, care lumineaza continuu.

Pe acest principiu s-au dezvoltat urmatoarele trepte de calitate a acestui tip de ecrane.

TN – majoritatea ecranelor existente folosesc o tehnologie numită “twisted nematic”, care este una dintre cele mai simple forme de construcție a ecranelor LCD. Fără a intra în detalii, putem spune despre ecranele TN că se remarcă doar prin faptul că pot fi produse cu costuri minime. Reproducerea culorilor nu este în general foarte precisă, iar unghiurile din care imaginile pot fi vizualizate corect sunt destul de reduse.

IPS – o abreviere pentru In Pane Switching, această tehnologie folosește un sistem diferit de aliniere a cristalelor lichide pentru a obține o reproducere semnificativ mai precisă a culorilor și unghiuri de vizualizare excelente. Producerea unui astfel de display este considerabil mai scumpă decât cea a unui panou TN, de unde și răspândirea mult mai redusă a acestei tehnologiei.

S-LCD – Super LCD, numit și S-PVA, este o versiune îmbunătățită a standardului TN, cu un contrast mai bun și o reproducere mai fidelă a culorilor. Prețul este în general mai apropiat de ecranele IPS decât de cele clasice.

 Toate aceste ecrane folosesc ca sursa de lumina ori un tip special de tub fluorescent (cele mai eftine) ori asa numitul TFT ( thin film transistor ) asezate pe toata suprafata din spatele matricei de puncte.

Per ansamblu, dat fiind că se bazează pe blocarea unei surse de retroiluminare ca metodă de funcționare, ecranele LCD au ca dezavantaj imposibilitatea practică de a afișa negru adevărat.

Din acest motiv au aparut ecranele iluminate LED, superioare ecranelor iluminate convențional. Sursa de iluminare este individuală fiecărui pixel și nu una singură pentru tot display-ul. Rezultatul este un contrast mai bun și un consum de electricitate mai redus. Trebuie sa mai amintesc ca unii producatori au nascocit un hibrid intre LCD clasice si LCD LED, prin folosirea unor linii de leduri ce retroilumineaza ecranul continuu printr-un sistem de raspandirii a luminii, cu avantajul de consum ami redus de elactricitate. Smecheria este ca aceste televizoare sunt comercializate ca televizoare LED ce au preturi mai mari, iar cumparatorul ramane cu ideea ca detine un televizor de clasa superioara.

Noua tehnologie OLED (Organic Light Emitting Diode) este radical diferită: în loc să separe sursa de lumină de elementul care generează culoarea, sistemul le integrează în același element. O serie de led-uri microscopice emit lumină de o anumită culoare printr-un element mult, mult mai mic și mai eficient, fapt ce permite obținerea de ecrane mult mai subțiri, cu un consum de energie foarte scăzut. La fel ca la ecranele LCD, fiecare pixel este format din trei subpixeli de culoare roșie, verde și albastră. Spre deosebire de ecranele LCD, pixelii individuali pot fi stinși întru totul, ceea ce permite obținerea unui negru mult mai adânc și a unui contrast superior.

Ca avantaj suplimentar, merită menționat că ecranele OLED pot fi integrate și pe suporturi flexibile, un lucru extrem de complicat cu ecranele LCD convenționale. În plus, datorită structurii extrem de simple și a robusteții construcției, ecranele OLED pot avea grosimi extrem de mici: un display cu grosimea unei foi de hârtie nu este ceva nerealizabil, de exemplu. La fel ca și ecranele LCD, panourile OLED sunt de mai multe tipuri.

AMOLED – ecranele Active Matrix OLED sunt la ora actuală cea mai populară categorie de pe piață, fiind folosite la scară largă mai ales în telefoane mobile. Aceasta este varianta de bază pentru majoritatea ecranelor de acest tip și se remarcă prin culorile foarte intense și contrastul foarte bun. După cum spuneam mai sus, capacitatea de a afișa corect negru este net superioară ecranelor LCD. Dintre dezavantajele tehnologiei, cel mai important este lizibilitatea scăzută în condiții de iluminare ambinetală puternică. Un ecran LCD va fi mai lizibil decât un ecran AMOLED în lumina soarelui, de exemplu.

Un alt dezavantaj, prezent pe așa-numitele ecrane PenTile este derivat din faptul că acestea, în loc să folosească un sistem de subpixeli roșu/verde/albastru, folosesc de două ori mai mulți pixeli verzi, de dimensiuni ceva mai mici. Acest lucru influențează lizibilitatea textului atunci când ecranele au o densitate mai redusă a pixelilor și duc la o deformare a culorilor spre verde atunci când ecranul este privit dintr-un unghi oblic.

Super AMOLED – cea de-a doua generații de ecrane AMOLED. Față de predecesoarele lor, aceste display-uri au o luminozitate semnificativ mai puternică și pot integra și senzori tactili direct în ecran. Majoritatea ecranelor de acest tip sunt construite pe matrice PenTile, o noua tehnologie la moda.

Mai amintesc alte doua tehnologii mai putin folosite datorita, una domeniului restrans de folosire si alta datorita preturilor destul de mari si a imposibilitatii realizarii de structuri mici.

Este vorba despre tehnologia „eINK” si despre tehnologia „plasma”.

Tehnologia eINK este folosita doar pentru panouri monocrome la panouri publicitare. In principiu este vorba despre niste bile microscopice care prezinta o fata alba si una neagra. un impuls electric determina fiecare bila sa indrepte spre privitor fata dorita. aceste ecrane au cel mai scazut consum electric.

Tehnologia plasma este bazata pe acelas principiu ca si tubutile cu neon, un luminifor excitat de lumina ultravioleta produsa intr doi electrozi. Ecranul plasma are intre straturi de sticla un amestec de xenon si neon. Ecranul este insa aranjat pe puncte ca si LCD-urile. Punctele unui ecran plasma nu pot fi realizate oricat de mici fara pierderea claritatii. Tehnologia acestor ecrane este scumpa insa luminozitatea acestor ecrane le face apreciate pentu structuri mari si situatii cu lumina ambientala puternica. Aceste ecrane pierd in ultimul timp teren datorita tehnologiei LCD LED.

In concluzie. Functie de aparatul ce vreti sa achizitionati va indreptati atentia spre alt fel de ecran. Tehnologia LCD LED pentru televizoare normale, sau Plasma pentru televizoare cu diagonale mari. Pentru telefoane mobile tablete, etc., tehnologia superAMOLED.

La monitoare si laptop-uri nu cred ca este necesar sa se foloseasca S.AMOLED mai ales cand nu se doreste folosirea proprietatii „touch screen”.

Anunțuri