Poveste despre o cabana.

 

 

De curând un cunoscut mi-a povestit o plimbare, pe care a iniţiat-o, în idea vizitării cabanei Piscul Câinelui. Această poveste mi-a readus în minte momente din adolescenţa mea timpurie, când am descoperit această cabană. Cu mulţi ani în urmă vizitam, împreună cu părinţii, nişte neamuri ce locuiau în Sinaia. Într-o seară călduroasă de vară am ieşit cu toţi la o terasă. Eu care nu eram atent la discuţia celor mari am remarcat pe versantul opus Bucegilor, undeva în întunericimea pădurii o luminiţă. Am întrebat ce poate fi acolo. Gazda noastră ne-a spus că este cabana Piscul Câinelui şi ne-a propus ca în ziua următoare să urcăm până acolo fiind un drum usor şi de acolo să admirăm panorama  oraşului Sinaia şi a unei părţi din Valea Prahovei. Aşa am ajuns să văd această cabană care la acea vreme nu era prea mare, nu era electrificată, însă avea o terasă mare plină cu mese fixate în stâncă cu laviţe de o parte şi de alta, terasă de unde se putea admira panorama oraşului Sinaia. S-a băut bere de Azuga, adusă direct de la fabrică, cu măgaruşii, peste munte. Eu am băut un sirop de zmeură produs chiar de cabanier din zmeură culeasă  de oamenii de la cabană. Tot atunci am descoperit pe un perete o succintă istorie a cabanei. Citind acel text am aflat că acea cabană a fost fondată de o mână de inimoşi montaniarzi la începuturile turismului montan în Romania, adică pe la 1900. Este vorba, printre alţii, de Tache Ionescu, Bucura Dumbrava si Iosif Sangiorgian. Iniţial s-a construit doar un pavilion de lemn, locuibil doar vara, care a fost inlocuit ulterior de o construcţie de piatră care a funcţionat non-stop până aproape în zilele acelea. După aproximativ zece ani eu, împreună cu câtiva prieteni, am vizitat iar această cabană. Cu această ocazie am descoperit că fusese electrificată, i se adăugase un corp nou si serveau bere le sticlă.   Acum câţiva ani am constatat că această cabană nu mai e deschisă publicului, deoarece a fost cumpărată si modificată. Persoana despre care aminteam la început era foarte indignată că s-a permis să se vândă un asemenea obiectiv  turistic, lipsind mii de oameni de plăcerea de a admira oraşul Sinaia de la înălţime.  Ce este cel mai grav:  nu a fost amplasat nici un panou cu care oamenii să fie avertizaţi că nu mai funcţioneaza cabana deci oamenii sunt lăsaţi să urce până la fosta cabană degeaba. Modul cum am aflat eu cu familia că s-a vândut cabana ţine cumva de tragi-comic. Într-o frumoasă dimineaţă de vară am pornit să urcam la cabană, ghidându-ne după marcajul turistic ce însoţeşte cărarea. Datorită faptului că drumul nu mai este folosit, nu am băgat de seamă ca drumul spre cabana facea un cot, ( au trecut ani mulţi de la ultima mea vizită si am uitat traseul) aşa că am continuat să urcăm până am ajuns la golul alpin. Intrigaţi am coborât şi am găsit drumul corect, abia aici am descoperit un panou mare care interzicea accesul pe teritoriu privat. Am intrat în discuţie cu un om care se plimba prin curte, însă acesta nu a vrut să spună sau nu ştia cine este personajul sau societatea care a cumpărat cabana. Sunt convins că au fost invocate motive serioase care să motiveze tranzacţia.

Anunțuri